Am zis mai devreme ca matematica este un joc. In esenta, in asta rezida capacitatea ei de a produce bucurie.

Jocul este un element foarte strans legat de dezvoltarea omului. Prin joc cunoastem lumea, prin joc invatam sa interactionam unii cu altii si sa ne asumam diverse roluri sociale, prin joc invatam sa ne bucuram de darurile vietii.

Pana la o varsta, tot ceea ce facem atunci cand nu ni se impune sa facem nimic este un joc. Niciun factor exterior nu ne constrange sa ne jucam. Ne jucam doar pentru bucuria de a ne juca.

Nu ne punem nicio clipa problema ca nu avem timp sau ca avem alte lucruri mai importante de facut decat sa ne pierdem timpul jucandu-ne. Si nici nu ne punem problema destinatiei. Nu ne jucam pentru a ajunge undeva, ci ne jucam pentru a fi acolo.

Dintre toate activitatile umane, jocul este calea cea mai rapida pentru a trai bucuria clipei.

Viata poate fi traita ca o bucurie continua daca transformam tot ce facem intr-un joc. Nu in sensul de a-i minimiza importanta, ci in sensul de a-i acorda intreaga atentie, energie, fascinatie si entuziasm de care suntem capabili.

In mod ideal, fiecare om ar trebui sa-si trateze ca pe un joc munca pe care o face. Nu numai ca asta l-ar face mult mai productiv (caci intreaga sa atentie si energie ar fi focusata intr-o singura directie la un moment dat), ci l-ar recompensa si prin starea de bucurie si de incantare pe care doar un joc le poate oferi.

Jocul este starea primordiala a omului. Majoritatea dintre noi am iesit din aceasta stare de joc intr-un mod fortat, artificial, sub presiunea unei maturizari gresit intelese. In realitate omul matur nu este cel care a renuntat la joc, ci este cel care a stiut sa isi transforme tot ceea ce face intr-un joc. Este cel care stie in fiecare moment de ce face ceea ce face si care se dedica trairii bucuriei clipei asa cum un copil se dedica jocului.

Cum te-ai jucat azi? 🙂 (spune-mi intr-un comentariu, mai jos)