start     Articole     Despre mine    

 

Notiuni elementare de matematica utile pentru programatori

Te-ai aruncat plin de speranta in valurile programarii, dar te-au speriat dintii de rechin ai matematicii? ūüôā Nu esti singur in barca asta — li se intampla si altora (dupa cum poti citi aici daca intelegi engleza).

Am vesti bune, insa! Matematica nu e Bau-bau (asa cum am mai vorbit aici), ci e mai degraba Quasimodo (din “Cocosatul de la Notre Dame”)¬†. Adica e fermecatoare la interior, chiar daca aspectul exterior poate ca lasa de dorit.

 

Daca a inceput deja sa-ti treaca prin minte ceva de genul “lasa vrajeala si treci la subiect, ca doar vorbesti despre matematica, nu despre pictura” e semn clar ca intalnirile tale de pana acum cu matematica au¬†fost un esec. Poate ca localul a fost prea intunecat, poate ca mancarea n-a fost chiar buna, sau poate ca ai vorbit toata seara doar tu despre tine si n-ai lasat-o sa-ti spuna nimic despre ea.

Oricum ar fi, e cazul sa iesi din nou la o prima intalnire cu matematica. Dar de asta data alege un loc luminos, in care sa te simti confortabil si in care sa se serveasca mancare buna. Si las-o sa-ti vorbeasca. Chiar daca iti va parea timida la inceput. N-o coplesi cu prejudecatile sau cu asteptarile tale. Las-o sa se exprime liber. Las-o sa te socheze. Las-o sa ti se arate asa cum nu ti-ai imaginat-o niciodata. Las-o sa te fascineze si sa te seduca.

 

Iar daca te temi ca la un moment dat se va asterne tacerea intre voi, iata in continuare cateva subiecte pe care le poti aborda.

 

Operatiile aritmetice de baza

Adunare, scadere, inmultire, impartire — cat, rest. (Daca ai impresia ca doi plus doi impartit la doi face doi, atunci e cazul sa revezi si precedenta operatiilor matematice .)

 

Fractii, parte intreaga, rotunjire

Dar exista si un alt fel de impartire. O impartire in care nu te opresti la cat si la rest, ci mergi pana “in panzele albe” (chiar daca “iti da cu virgula”). O impartire care te poate duce din lumea numerelor naturale in cea a numerelor rationale.

 

Serii de numere: aritmetice, geometrice; sume de serii

Unu, patru, sapte, zece, etc. Oare ce numar o urma in serie? Unu, trei, noua, douazeci si sapte, etc. Dar aici ce numar o urma in serie? Si cum s-ar calcula sumele primilor o suta de termeni din cele doua serii?

 

Geometrie elementara: teorema lui Pitagora, asemanare, arii

Mai stii care sunt catetele si care e ipotenuza? Prea departe? Atunci mai stii ce sunt doua triunghiuri asemenea? Tot prea departe? Dar cum se calculeaza aria unui triunghi iti mai amintesti? (Daca nu, atunci ce te-ai face daca ti-as vinde un teren de forma triunghiulara si ti-as spune ca are o mie de metri patrati? M-ai crede pe cuvant?) Dar de perimetru ce parere ai?

 

Regula de trei simpla

Daca un elefant are trei tone, cati elefanti au optsprezece tone? Intreab-o pe regula de trei simpla.

 

Notiuni de logica: propozitii, valori de adevar, operatori logici

Daca stii cateva cazuri particulare in care o persoana dintr-o anumita categorie s-a comportat intr-un mod inadecvat, asta nu inseamna ca oricare persoana din acea categorie s-ar comporta similar. Treaba asta ti-o garanteaza matematica. Pe cuvantul ei!

 

Permutari, combinari, aranjamente

La caminul cultural din sat sunt zece scaune. In sat sunt zece copii. Cati ani ar trebui sa traiasca acei copii pentru a putea sa se duca acolo la spectacol in fiecare zi si in nicio zi sa nu se aseze pe scaune in vreo ordine in care s-au mai asezat anterior? (Ti-ai putea imagina ca raspunsul se apropie de zece milenii?)

 

Coordonate carteziene

Daca pamantul ar fi plat si complet gol si te-as intreba unde esti, ce mi-ai raspunde? Ai inventa coordonatele carteziene? Si unde ai alege originea axelor?

 

Ecuatii si inecuatii

O treime din patru e mai mare decat o patrime din trei? Sau sunt egale? Sau cat ar trebui sa fie un numar de mare pentru ca o patrime din el sa fie 4?

 

Transformari 2D: translatie, reflexie

Adica, altfel spus, e cum te-ai plimba cu barca pe suprafata unui lac¬†— coordonatele pozitiei tale fata de centrul barcii ar ramane aceleasi, dar ti s-ar modifica coordonatele fata de malul apei. Iar daca te-ai apleca si te-ai privi in apa ai observa ca dreapta devine stanga si stanga devine dreapta. Fara sa duca la niciun fel de instabilitate politica. Discret, calm, matematic.

 

Medii, procente

Cat castigi, in medie, intr-o zi? Cat la suta din viata ta ti-ai petrecut-o cautand sa schimbi lucruri care nu stateau in puterea ta? Cu ce procent ar trebui sa-ti lungeasca viata o salata pentru a contracara efectul unei tigari care ti-a scurtat-o cu zece la suta?

 

Combinatii liniare

Da, fratioare, am o combinatie pentru tine. E liniara, sa moara Bibi! Si are niste coeficienti de-ti pica plombele! (Si daca tot am ajuns aici, n-ar strica sa calculezi si care e probabilitatea sa castigi dublu dupa ce deja ti-ai pierdut jumatate din bani la sala de jocuri.)

 

Divizori, multipli, numere prime

Zero il divide pe unu? Sau se divide cu doi? Unu e multiplu al cui? Ca numar prim cica nu e. Chiar daca e primul (care vine dupa zero).

 

Punct. (Adica gata articolul asta. Subiectele evident ca nu se incheie aici. E doar inceputul.)

 

Te salut cu drag,

Florin