De ce “de ce”?

Se poate trai si fara aceasta intrebare. Cel mai probabil, vietile multora dintre noi sunt o dovada clara in acest sens. Ne nastem fara sa stim de ce, traim fara sa stim de ce, si murim fara sa stim de ce.

Acest “de ce” este, asadar, o prezenta vie pe tot parcursul vietii. Nu e de mirare atunci faptul ca aceasta este prima intrebare pe care copiii o pun deindata ce descopera limbajul si devin constienti de lumea in care se afla.

Orice lucru este o minune. Orice obiect e facut din ceva, iar acel ceva din altceva. Orice miscare are un scop precis. Totul e clar si logic in mintea unui copil. Infinitul nu exista. Iar daca exista, el vrea sa-l atinga, sa stie cine l-a facut si cu ce scop. Si daca afla si acest lucru, apoi vrea sa stie cine l-a facut pe creatorul infinitului.

Cu timpul, frustrarea de a nu putea cunoaste nici macar raspunsul la simpla intrebare “de ce ne-am nascut” este innabusita de “asa trebuie”, de “asa e bine”, de “asa face toata lumea”, de “nu mai pune atatea intrebari”, de “nu conteaza” si de “n-am timp de asta”.

Nu mai avem timp sa ne punem intrebarea “de ce”. Ne-a fost data la dispozitie o intreaga copilarie pentru asta. Daca atunci eram macar priviti cu zambet cand puneam astfel de intrebari, acum nu ni se mai iarta copilarismele.

Acum avem griji, avem lucruri de facut, avem telefoane de dat si emailuri de trimis, avem emisiuni TV de vazut, avem stiri de citit, avem scoli de urmat, avem servicii, avem familii, avem obiective importante de bifat in agenda vietii noastre. Nimeni n-a stiut sa ne spuna de ce ne-am nascut atunci cand eram copii, dar acum toti stiu clar cum trebuie sa ne traim viata. Iar daca te opresti cumva din alergatura asta mereu urgenta si incerci sa vezi incotro te indrepti in ritmul asta, vei fi luat drept lenes sau (in cel mai bun caz) visator.

Asumarea intrebarii “de ce” la alta varsta decat copilaria sau batranetea este un act de curaj. Curajul de a fi singur. Curajul de a suporta dezaprobarea, critica, dispretul. Curajul de a cunoaste si de a intelege.

Curajul de a trai o viata cu sens.

Acesta este motivul pentru care scriu. Vreau sa traiesc o viata cu sens.
Si as vrea sa ajut in drumul meu macar cativa oameni sa traiasca vieti cu sens.

Tu iti doresti sa traiesti o viata cu sens? Iti doresti sa stii in fiecare clipa de ce faci ceea ce faci? Iti doresti sa ai un scop important de care sa te apropii tot mai mult cu fiecare respiratie? 🙂 (mi-ar placea sa iti citesc raspunsul intr-un comentariu mai jos)