start     Articole     Despre mine     Contact     Cursul ABCprog    

Cum poti face sa ajungi sa lucrezi in IT

Domeniul IT este inca foarte atractiv pentru cei care isi cauta un job. Profesionistii in acest domeniu sunt la mare cautare atat in tara, cat si in strainatate. Salariile sunt foarte mari in comparatie cu cele din alte domenii de activitate, iar activitatea desfasurata este in general una destul de placuta si stimulanta din punct de vedere intelectual.

Am primit de la cititori intrebari de genul “Catre ce anume sa ma orientez in IT?” si “Ce trebuie sa studiez ca sa pot lucra in IT?“.

Raspunsul la aceste intrebari poate da nastere la o discutie foarte ampla, dar voi incerca in acest articol doar sa schitez niste idei principale care sa aduca macar un pic de lumina asupra subiectului.

Ce optiuni de job-uri exista in IT?

Poate ca ai auzit ca in sectorul IT se fac mereu angajari si salariile sunt bune si te atrage ideea sa te apuci de asa ceva. Dar imediat apare intrebarea: OK, IT — dar ce anume, mai exact? Ce loc de munca mi-as putea gasi in IT? Si ce loc de munca dintre acestea mi s-ar potrivi?

Dupa ce reusesti sa iti gasesti raspunsul la intrebarile de mai sus, apare inca o intrebare: Bun, acum stiu ca mi-ar placea sa lucrez asta; dar cum anume ma pot pregati pentru acest job? Ce trebuie sa invat? Si unde pot invata lucrurile astea? Trebuie neaparat sa fac o facultate? Sau e suficient un curs de pregatire? Diploma imi foloseste la ceva, sau nu?

Hai sa luam pe rand aceste intrebari.

Ce locuri de munca exista in IT?

Exista foarte multe tipuri de job-uri in materie de IT. Aproape tot ce tine de lucrul cu calculatoarele se incadreaza la categoria asta. Dar nu toate astea sunt la fel de cautate si de bine platite. De exemplu, un tehnician care stie sa utilizeze anumite aplicatii software nu este nici pe departe la fel de bine platit ca un programator care stie sa construiasca respectivele aplicatii software.

O clasificare bruta a job-urilor din IT s-ar putea face in felul urmator:

–> Job-uri care nu (prea) implica programare:

Aici ar intra job-uri ca: tehnician IT, tehnician de retea, administrator de retea, administrator de sistem, analist de retea, administrator de baze de date, etc. Daca vrei sa afli daca ti s-ar potrivi un loc de munca de acest gen, puteti intrebari ca: Imi plac calculatoarele? Imi place sa le repar sau sa instalez soft-uri? Imi place sa folosesc programe de calculator?

–> Job-uri care implica (foarte multa) programare:

Aici ar intra job-urile care vizeaza integrarea si dezvoltarea aplicatiilor software existente sau construirea de aplicatii complet noi, gen: web designer, programator de aplicatii web, programator de aplicatii desktop, programator de aplicatii pentru mobil, programator de jocuri, etc. Ca sa afli daca ti s-ar potrivi un loc de munca de acest gen, intreaba-te: Imi place sa creez? Imi place sa construiesc lucruri? Imi place sa am libertatea de a-mi pune ideile in practica?

Daca aleg programarea, ce optiuni am?

Poate ca nu toti cei care citesc acest articol s-au simtit mai atrasi de aceasta varianta. Nu e imposibil sa ajungi sa lucrezi in IT fara sa stii programare. Insa cele mai mari oportunitati in IT le au programatorii, asa ca voi detalia putin pe ce directii te-ai putea orienta ca programator.

1. Web designer

Articolul asta il citesti de pe un site web. Peste tot pe Internet gasesti site-uri web. Majoritatea firmelor au site-uri, si multi oameni au blog-uri personale. Zilnic folosesti o gramada de site-uri — pentru a citi si a scrie email-uri, pentru a comunica, pentru a citi stiri si a te informa, pentru a te juca si a te relaxa, etc.

Ce au toate astea in comun este faptul ca interactionezi cu ele prin intermediul unei aplicatii numita browser web (gen Chrome, Firefox, Safari sau Internet Explore) si care stie sa faca o gramada de lucruri interesante. Cu conditia sa stii sa ii spui ce sa faca. Si ii poti spune asta prin limbaje de formatare a textului cum e HTML (+CSS) si, eventual, prin limbaje de scripting cum e JavaScript.

In vreme ce unele dintre site-uri sunt descarcate de pe server pe calculatorul clientului asa cum sunt, altele sunt doar interfete prin intermediul carora clientul poate interactiona cu aplicatii web care ruleaza pe server (cod PHP sau Java,  Python, Ruby, etc.; si eventual foloseste si SQL pentru a interactiona cu o baza de date) si trimit clientului cod HTML (+CSS) (+JavaScript).

2. Programator de aplicatii desktop

La categoria asta se incadreaza construirea aplicatiilor de genul editoarelor de texte, browserelor web, player-elor video si alte aplicatii software care pot rula pe un calculator. Si jocurile video pot fi incadrate tot in aceasta categorie. Pe langa aceste tipuri de aplicatii foarte comune mai exista aplicatii specifice anumitor domenii de activitate sau aplicatii care ajuta anumite firme sa isi desfasoare activitatea specifica.

Pentru programarea acestui gen de aplicatii cele mai populare limbaje de programare sunt in prezent C++, Java, C# si Objective-C Swift. (Este de remarcat ca la baza tuturor acestor limbaje sta limbajul de programare C, care in ciuda vechimii sale inca este un limbaj foarte utilizat (in special pentru sarcini care presupun o interactiune mai directa si rapida intre software si hardware).)

3. Programator de aplicatii pentru mobil

Un al treilea domeniu foarte important in materie de IT si programare il constituie construirea de aplicatii si jocuri pentru smartphone sau tableta. Limbajele de programare cele mai utilizate in aceasta categorie sunt Java (pentru Android) si Objective-C Swift (pentru iOS).

Desi aceste trei categorii pe care le-am mentionat aici par destul de diferite, toate au la baza niste concepte fundamentale de programare. Poate ca limbajul de programare difera, poate ca sistemele pe care ruleaza aplicatiile difera, poate ca forma in care se prezinta rezultatele difera, dar conceptele de programare care stau la baza lor sunt in esenta aceleasi. Este vorba de niste moduri de a structura gandirea in scopul construirii de afirmatii perfect logice si lipsite de orice fel de ambiguitate, afirmatii care apoi pot fi cu usurinta transpuse in sintaxa limbajului de programare utilizat.

OK, daca ai citit pana aici inseamna ca ideea unui job in IT te atrage, asa ca putem trece la urmatoarea intrebare.

Ce trebuie sa studiez pentru a putea lucra in IT?

Am primit intrebarea: Ce facultate trebuie sa fac ca sa invat programare?

Raspunsul la aceasta intrebare nu e unic. Bineinteles ca o optiune evidenta este sa faci facultatea de matematica-informatica. Dar un raspuns la fel de bun (daca nu chiar si mai bun) este sa faci facultatea de automatica si calculatoare. Sau facultatea de electronica si telecomunicatii. (Ultimele doua variante nu numai ca te vor invata sa programezi, dar te vor ajuta si sa intelegi mai bine legatura puternica dintre software si hardware. <– Fiind absolvent de electronica, e posibil ca parerea mea sa fie un pic subiectiva la acest capitol. 🙂)

Exista optiuni foarte bune in acest sens atat la Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, cat si la Pitesti, Sibiu, Brasov, etc.

Dar fara facultate nu se poate?

Ba da. <– Fiind cadru didactic universitar, poate ca n-ar trebui sa spun asta. 🙂

Exista firme pentru care nu conteaza diploma pe care o ai (sau nu o ai), ci conteaza abilitatile tale in materie de programare. O dovada in acest sens este numarul mare de studenti (dintre cei buni) care sunt angajati inca din timpul facultatii (deci fara sa detina diploma in domeniu).

Pot sa invat programare singur?

Da. Poti. Dar s-ar putea ca (cel putin la inceput, pana cand reusesti sa iti deschizi aripile in domeniu) sa ai nevoie de un prieten care sa te ghideze si caruia sa ii poti pune intrebari atunci cand dai de greu.

Si ce te faci daca nu ai un astfel de prieten? Vestea buna e ca ai! Eu iti pot fi acest prieten doritor sa te ajute sa faci din invatarea programarii ceva usor, amuzant si provocator. 🙂

Pentru inceput, iti recomand sa parcurgi mini-tutorialul de care vorbesc in acest articol:

>> Cum fac sa invat programare de la zero? <<

Ce parere ai de ideea unui job in IT? Te atrage programarea? Si daca da — care ti se pare a fi cea mai mare dificultate in a o invata? Te rog sa-mi lasi un comentariu mai jos cu raspunsul tau.

Alatura-te celor peste 7900 de oameni din armata noastra de creiere cu muschi si vei primi testul care iti va spune daca ai sau nu minte de programator.

In plus, vei fi mereu la curent cu tot ce pun la cale.

(Vei primi automat un email in care ti se va solicita acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal.)

Cu drag,

Florin Bîrleanu





Loading Facebook Comments ...